În cercetarea științifică, termeni precum populație, eșantion, grup de studiu sau participanți se referă la oameni, situații, gânduri sau obiecte asupra cărora se desfășoară cercetarea. În funcție de tipul de studiu care urmează să fie efectuat, de capacitatea dumneavoastră de a ajunge la populația la care veți lucra și de rezultatul pe care doriți să îl obțineți, tipul și dimensiunea populației pot varia. Astfel, identificarea populației și determinarea mărimii eșantionului este crucială pentru generalizare și validitate (Cohen, Manion și Morrison, 2013). De exemplu, într-un studiu cantitativ, populația ar putea include cadre universitare din diverse discipline și niveluri de carieră, dar în cadrul unui studiu calitativ, cercetătorul poate lucra cu un singur savant pentru a obține informații mai profunde din gândurile și experiențele sale specifice pe tema actuală de cercetare. De asemenea, în studiile calitative, cercetătorii ar trebui să ia „participanți” la studiile lor și să ia în considerare principalele trăsături ale participanților, gândurile, perspectivele... etc. întrucât diferite variabile afectează rezultatele studiului. Pe de altă parte, termenii populație, populație țintă și eșantion au caracteristici diferite. În figura 6 a fost dată clasificarea lui Creswell asupra lor.
Figura 6. Diferențele dintre populație, populație țintă sau cadru de eșantion și eșantion (Creswell, (2012).
În studiile academice, din cauza diverselor motive, cercetătorii nu sunt de obicei capabili să ajungă la întreaga populație de cercetare. Astfel, alegerea eșantionării corecte care să reprezinte cu succes întregul este crucială. Metodele de eșantionare se pot împărți în două părți, ca eșantionare aleatoare și nealeatorie (intenționată). Deși, în eșantionarea intenționată, cercetătorii selectează indivizi și locuri pentru a învăța sau înțelege fenomenul central în mod intenționat; în eșantionarea aleatorie ei selectează aleatoriu indivizi reprezentativi pentru a generaliza rezultatele de la acești indivizi la o populație (Creswell, 2009). Figura 7, vizualizați principalele metode de eșantionare în categoriile de eșantionare aleatoare și non-aleatorie.
Figura 7. Principalele metode de eșantionare (Academic Skills Kit, 2024).
Figura 7 prezintă principalele metode de eșantionare în categoriile de eșantionare aleatorie și non-aleatorie. Metodele de eșantionare includ diferite strategii pe care cercetătorii le folosesc pentru a selecta un eșantion reprezentativ dintr-o populație. Metodele de eșantionare aleatorie includ metode în care fiecare membru are o probabilitate egală de a fi selectat, în timp ce metodele de eșantionare non-aleatorie includ metode care ghidează selecția eșantionului pe baza unei anumite caracteristici a populației. Acest tabel oferă cercetătorilor îndrumări în alegerea unei metode de eșantionare adecvate și îi ajută să înțeleagă mai bine strategiile lor de eșantionare. De asemenea, aceste metode de eșantionare au unele avantaje și dezavantaje. În tabelul 9 pot fi văzute.
Tabelul 9. Avantajele și dezavantajele metodelor de eșantionare
Sursa: Kit de competențe academice (2024).
Tabelul 9 prezintă cinci metode de eșantionare diferite — Eșantionare aleatorie, Stratificată, Cluster, Sistematică și Convenință — fiecare cu avantaje și dezavantaje specifice. Eșantionarea aleatorie este simplă și imparțială, dar nu practică pentru populații mari și poate lipsi subgrupurile minoritare. Eșantionarea stratificată asigură reprezentarea proporțională și facilitează compararea subgrupurilor, dar necesită informații prealabile pentru a împărți populația. Eșantionarea în cluster reduce costurile concentrându-se pe un număr limitat de grupuri, deși este posibil să nu ofere un eșantion cu adevărat aleatoriu și poate fi mai puțin reprezentativă. Eșantionarea sistematică este ușor de implementat și se distribuie uniform în întreaga populație, dar poate introduce părtinire dacă modelul de eșantionare se aliniază cu un model populațional. În cele din urmă, eșantionarea convenabilă necesită mai puțin timp și reduce costurile prin utilizarea unui cadru de eșantionare accesibil, dar nu reprezintă bine populația, introducând o părtinire semnificativă. Fiecare metodă oferă compromisuri între ușurința de implementare, cost, eficiență în timp și potențialul de părtinire, făcând alegerea metodei să depindă de cerințele și constrângerile specifice ale studiului de cercetare.
