Codificarea este o procedură esențială într-o analiză calitativă, care influențează foarte mult excelența cercetării calitative (Strauss, 2003, p. 27). Strauss (2003) oferă o explicație amănunțită a trei tipuri diferite de codare: codificare deschisă, codificare axială și codificare selectivă.
Codificarea deschisă este codificarea inițială, nerestricționată, efectuată prin examinarea atentă a datelor "rând cu rând sau chiar cuvânt cu cuvânt" (Strauss, 2003, p. 28) pentru a deschide ancheta și a produce concepte care par să se potrivească datelor. În acest moment, conceptele sunt provizorii și fiecare interpretare este provizorie - poate funcționa sau nu, sau poate fi modificată, iar codificarea se bazează nu numai pe date, ci și pe datele experiențiale și cunoștințele din literatură pe care cercetătorul le aduce în anchetă. Cu toate acestea, codificarea deschisă forțează cercetătorul să despartă datele analitic. Este important ca cercetătorul să pună în permanență un set de întrebări care vizează generarea unei categorii de bază care va fi în centrul teoriei, cum ar fi:
Datele ar trebui analizate temeinic și codificate cu atenție pentru a asigura densitatea conceptuală și pentru a minimiza trecerea cu vederea a categoriilor importante, iar atunci când un cod pare relativ saturat și nu se întâmplă nimic nou, cercetătorul se va trezi mișcându-se rapid prin date, scanând paginile până când ceva nou atrage atenția. Dacă unele porțiuni ale analizei totale nu sunt satisfăcătoare, poate deveni necesară o altă codificare deschisă și chiar o nouă colectare de date.
În momentul codării deschise, codificarea ar trebui să fie întreruptă frecvent pentru a scrie o notă teoretică, iar notele acumulate vor muta analistul mai departe de date și într-un tărâm mai analitic. Relevanța analitică a variabilelor comune nu ar trebui presupusă – ele ar trebui să-și croiască drum în teoria fundamentată.
Este important ca analistul să nu fie prea dedicat primelor coduri și să se asigure că codurile individuale sunt verificate și saturate. Codificarea deschisă proliferează rapid codurile, dar verificarea continuă a faptului că fiecare cod se potrivește cu adevărat încetinește procesul (Strauss, 2003: 32).
Codificarea axială – analiza se învârte în jurul axei unei categorii la un moment dat, adică se efectuează analiza intensă a unei categorii la un moment dat, rezultând în cunoștințe cumulative despre relațiile dintre acea categorie și alte categorii și subcategorii. Potrivit lui Strauss (2003), codificarea axială este un aspect esențial al codării deschise, care alternează cu tipuri mai libere de codificare deschisă, mai ales atunci când analistul examinează noi aspecte ale fenomenelor studiate.
Codificare selectivă – codificarea sistematică pentru categoria de bază, adică analistul delimitează codificarea doar la acele coduri care se referă la codurile de bază, iar codul de bază servește drept ghid pentru eșantionarea teoretică ulterioară și colectarea datelor. Notele analitice devin mai concentrate și ajută la realizarea integrării teoriei (Strauss, 2003: 33).
Constatările unei analize teoretice fundamentate ar trebui să fie unice, strâns ancorate în datele colectate în scopurile specifice de cercetare, adică în cuvintele și experiențele participanților la cercetare. Introduce un fenomen nou și subliniază descoperirea sa, în timp ce descrierea și verificarea nu sunt preocuparea sa principală. Așadar, succesul analizei depinde în mare măsură de sensibilitatea și abilitățile analitice ale cercetătorului și este important ca cercetătorul să fie în permanență conștient de propria poziție în ceea ce privește înțelegerea și transmiterea mesajelor participanților.
