Analiza tematică este o metodă de analiză a datelor calitative care implică căutarea într-un set de date pentru a identifica, analiza și raporta modele repetate (Braun & Clarke, 2006). Este considerată o primă metodă analitică bună pentru cercetătorii calitativi începători. Este o metodă adecvată și puternică de utilizat atunci când încercați să înțelegeți un set de experiențe, gânduri sau comportamente dintr-un set de date (Braun și Clarke, 2012). Este conceput pentru a căuta semnificații comune sau comune și, prin urmare, mai puțin potrivit pentru examinarea semnificațiilor sau experiențelor unice de la o singură persoană sau element de date (Kiger & Varpio, 2020, p. 2). Printr-o analiză tematică, cercetătorul construiește teme pentru a reîncadra, reinterpreta și/sau conecta elemente ale datelor, ceea ce înseamnă că temele nu sunt doar instrumente organizaționale, utilizate pentru a clasifica și eticheta datele, și că analiza tematică merge mai departe în procesele de interpretare și transformare a datelor, dar nu până la punctul de a dezvolta o teorie, care este scopul principal al teoriei împământate (Glaser & Strauss, 1967).
În analiza tematică, tema este un răspuns modelat sau un sens derivat din datele care informează întrebarea de cercetare (Braun & Clarke, 2006, p. 82). Este mai abstract decât o categorie, iar cercetătorii pot identifica teme indiferent de numărul de ori în care o anumită idee sau element legat de acea temă apare într-un set de date. Deci, potrivit autorilor menționați mai sus, unei teme i s-ar putea acorda un spațiu considerabil în unele elemente de date și puțin sau deloc în altele, sau ar putea apărea în relativ puține din setul de date. Prin urmare, este de datoria cercetătorului să determine ce este o temă, iar cercetătorii au o mare flexibilitate atunci când identifică temele. Ei pot folosi o abordare inductivă sau deductivă pentru identificarea temei (Braun & Clarke, 2012, p. 12). Prima derivă teme din datele cercetătorului și nu reflectă neapărat interesele teoretice sau credințele cercetătorului pe acest subiect. Pe de altă parte, o abordare deductivă folosește o teorie preexistentă, un cadru sau un alt accent condus de cercetător pentru a identifica teme de interes (Braun & Clarke, 2012, p. 12).
Potrivit lui Boyatzis (1998), există două niveluri la care pot fi identificate teme: semantică sau manifestă, adresând semnificații mai explicite sau mai superficiale ale elementelor de date și latente sau interpretative, reflectând semnificații, presupuneri sau ideologii mai profunde. Deci, temele semantice sunt identificate fără a căuta nimic dincolo de ceea ce a spus un participant sau ceea ce a fost scris, în timp ce temele latente sunt rezultatul examinării ideilor, presupunerilor, ideologiilor care modelează sau informează conținutul semantic al datelor.
Cea mai adoptată metodă de analiză tematică constă în șase pași (Clarke și Braun, 2017). Este un proces recursiv, mai degrabă decât liniar, în care pașii următori pot determina cercetătorul să se întoarcă la pașii anteriori în lumina noilor date sau a unor teme nou apărute care merită investigații suplimentare (Kiger & Varpio, 2020, p. 3). Pașii sunt următorii:
- familiarizarea cu datele – cu întregul set de date, ceea ce necesită citirea repetată și activă a datelor. Deși consumă mult timp, transcrierea înregistrărilor audio este o modalitate excelentă de a vă familiariza cu datele.
- generarea codurilor inițiale – un cod este cel mai de bază segment de date brute care poate fi evaluat într-un mod semnificativ în ceea ce privește fenomenul (Boyatzis, 1998, p. 63). Un cod trebuie să fie suficient de bine definit pentru a nu se suprapune cu alte coduri și ar trebui să se încadreze logic într-un cadru/șablon de codare mai mare. Odată ce șablonul de codare este definit, cercetătorii aplică aceleași coduri întregului set de date prin etichetarea extraselor de date cu coduri relevante, notând orice modele potențiale sau conexiuni între elemente care ar putea informa dezvoltarea ulterioară a temei. Un singur extract poate fi etichetat cu mai multe coduri, dacă este relevant (Braun & Clarke, 2006).
- Căutarea temelor – extrasele codificate sunt examinate pentru a găsi potențiale teme de semnificație mai largă. Braun și Clarke (2012) oferă o analogie că, dacă o întreagă analiză este văzută ca o casă, codurile individuale sunt cărămizile și țiglele, iar temele sunt pereții și acoperișul. Deci, temele nu apar pur și simplu din date – ele sunt construite de cercetător prin analiză, combinare, comparare și chiar cartografiere grafică a modului în care codurile se raportează între ele. Într-o analiză inductivă, cercetătorii derivă teme din datele codificate și reflectă setul de date, în timp ce într-o analiză deductivă, dezvoltarea temei este informată de teorii predefinite, iar aceste teme se concentrează mai mult pe un anumit aspect al setului de date sau pe o întrebare specifică de interes (Braun & Clarke, 2006). Hărțile tematice ajută la demonstrarea vizuală a conexiunilor încrucișate dintre teme și subteme. Cercetătorul ar trebui să fie incluziv în acest moment și să noteze orice temă de potențială semnificație, indiferent dacă este direct legată de întrebarea de cercetare și indiferent de cantitatea de date care se încadrează în acestea (Kiger & Varpio, 2020, p. 5). Cercetătorii pot chiar să creeze o temă diversă pentru a încorpora codurile care nu se potrivesc bine în șablonul temei.
- Revizuirea temelor – Cercetătorul analizează datele codificate plasate în fiecare temă pentru a se asigura că sunt coerente în susținerea temei, că au suficiente puncte comune, dar sunt suficient de diferite pentru a merita separarea. Deci, extrasele de date pot fi resortate în acest moment, iar temele pot fi modificate, adăugate, combinate, împărțite, eliminate, pentru a reflecta mai bine datele codificate (Kiger & Varpio, 2020, p. 6). Cercetătorul ar trebui să păstreze notițe detaliate cu privire la procesele lor de gândire și deciziile luate cu privire la modul în care temele au fost dezvoltate, modificate, eliminate. Când cercetătorul decide că harta tematică acoperă în mod corespunzător toate datele codificate, începe să verifice dacă temele individuale se potrivesc semnificativ în setul de date și dacă harta tematică reprezintă cu acuratețe întregul set de date (Braun & Clarke, 2006). Harta tematică ar trebui să demonstreze în mod clar modul în care temele interacționează. Cercetătorul trebuie să recită întregul set de date pentru a reexamina temele și a recodifica datele suplimentare nou create sau modificate în această fază, apoi să revizuiască harta tematică în consecință (Braun & Clarke, 2006), confirmând astfel natura recursivă a analizei tematice (Kiger & Varpio, 2020, p. 7).
- Definirea și denumirea temelor – se creează o descriere narativă a fiecărei teme. Numele temelor sunt apoi revizuite pentru a se asigura că sunt scurte și suficient de descriptive. Sunt identificate zonele suprapuse ale temelor, precum și subtemele. Extrase de date care ilustrează caracteristicile cheie ale temelor și care urmează să fie prezentate în raportul final ar trebui selectate în această etapă și ar trebui create narațiuni despre acestea (Braun și Clarke, 2012).
- producerea raportului/manuscrisului – scrierea analizei finale și a descrierii constatărilor, care este continuarea analizei și interpretării care au fost deja făcute (King, 2004, p. 267). Ar trebui utilizate atât descrieri narative, cât și extrase de date reprezentative (citate directe de la participanți). Secțiunea de discuții poate lărgi analiza prin corelarea temelor cu întrebări mai mari, discutând implicațiile constatărilor și punând sub semnul întrebării ipotezele și condițiile prealabile care au dat naștere temelor (Braun și Clarke, 2016). Referirea la literatura conexă poate adăuga, de asemenea, la puterea analizei prin construirea de sprijin pentru motivul pentru care au fost selectate anumite teme și situarea constatărilor în cadrul corpului existent de literatură.
Analiza tematică este ușor de stăpânit și de aplicat. Este o metodă puternică de analiză a datelor, care permite cercetătorilor să interpreteze o gamă largă de seturi de date. Natura flexibilă a acestei analize poate face dificil pentru unii cercetători să determine pe ce aspecte ale datelor să se concentreze și ce cadre teoretice să utilizeze pentru analiza lor.
