Metodologia folosită de un cercetător poate afecta în mod semnificativ rezultatul și acuratețea studiului lor. Designul cercetării cuprinde cadrul, structura și strategia pe care cercetătorii le folosesc pentru a aborda o întrebare de cercetare. Luând în considerare cu atenție aceste elemente, cercetătorii își pot stabili ipoteza, își pot conduce studiul și își pot interpreta datele (Leavy, 2022) . În cercetarea cantitativă, este esențial să se mențină controlul și să atenueze orice factori care ar putea influența sau denatura rezultatele. Revizuirea caracteristicilor și ipotezelor cheie care stau la baza cercetării cantitative este vitală pentru a aprecia modul în care controlul joacă un rol crucial în proiectarea cercetării cantitative (Asenahabi, 2019; Bloomfield & Fisher, 2019) .
Cercetarea cantitativă este un proces formal și sistematic de descriere a variabilelor, de testare a relațiilor acestora și de examinare a asocierilor cauză-efect între variabile. Cercetarea cantitativă generează date numerice, predominant informate de paradigme pozitiviste sau post-pozitiviste și susținute de diverse presupuneri, cum ar fi credința într-un singur adevăr sau realitate, obiectivitate și deducție (Hair et al., 2021; Sukamolson, 2007) .
Cercetarea cantitativă este o metodă științifică care utilizează tehnici obiective și imparțiale pentru a testa ipotezele și a găsi răspunsul corect. Procesul de cercetare presupune extragerea unui eșantion reprezentativ de participanți dintr-o populație cunoscută și măsurarea variabilelor de interes. De obicei, cercetătorii încep prin a testa ipoteza nulă, care nu presupune nicio legătură între variabilele independente și dependente. Ipoteza este analizată, iar constatările sunt evaluate prin analiză statistică. În cele din urmă, ipoteza nulă este considerată acceptabilă sau inacceptabilă pe baza rezultatelor evaluărilor statistice. Odată ce ipoteza nulă este acceptată sau respinsă, se pot aplica inferențe sau generalizări la populația de interes. Designul cercetării trebuie să fie de încredere și să aibă validitate internă și externă, cunoscută în mod colectiv sub numele de rigoare, pentru a permite generalizări încrezătoare despre o populație. (Watson, 2015) .
Rigoarea în cercetarea cantitativă poate fi descrisă ca cantitatea de control pe care o exercită cercetătorul pentru a preveni efectele variabilelor străine sau confuze asupra variabilei dependente (test sau rezultat).
Pentru a evalua efectul unui singur factor asupra unui anumit rezultat, cercetătorul trebuie să ia în considerare orice alte variabile sau factori externi care ar putea afecta rezultatul. Acest lucru poate ajuta la izolarea impactului specific al variabilei independente studiate.
De exemplu, pentru a crea un profil de risc de cădere, un cercetător trebuie să compare caracteristicile unui eșantion de pacienți care au suferit o cădere cu cele ale unui eșantion de pacienți care nu au suferit-o.
În această situație, dacă există o eroare în selectarea eșantionului din grupul de pacienți care nu se încadrează și acest grup constă accidental dintr-o medie mai mare a vârstei, atunci diferența – sau nu – dintre cele două grupuri se poate datora vârstei din cauza eroarea de eșantionare.
Cercetarea cantitativă utilizează o serie de modele de studiu diferite. Acestea pot varia în modul în care sunt clasificate în funcție de patru tipuri semnificative de cercetare cantitativă: descriptivă, corelațională, cvasi-experimentală și experimentală (Tab. 6).
