Metode de măsurare a fidelității

Alfa Cronbach este o măsură recunoscută și utilizată pe scară largă a fidelității consistenței interne (Nunnally și Bernstein, 1994). Fidelitatea coerenței interne se concentrează pe evaluarea cât de bine sunt corelate elementele dintr-o scală între ele. Valorile alfa ridicate ale lui Cronbach indică faptul că itemii măsoară în mod constant același construct de bază, ceea ce sugerează că măsoară trăsătura în mod precis și fiabil. În schimb, un alfa Cronbach scăzut poate indica faptul că itemii nu măsoară în mod constant același construct sau că unii itemi necesită revizuire sau eliminare.

Alfa Cronbach este calculată pe baza intercorelațiilor dintre itemii dintr-o scală. Formula pentru alfa Cronbach dă o valoare între 0 și 1, cu o valoare mai mare indicând o mai mare consistență internă. De obicei, o valoare alfa Cronbach de 0,70 sau mai mare este considerată acceptabilă, în timp ce o valoare peste 0,80 este adesea de dorit (Nunnally & Bernstein, 1994). Cercetătorii și dezvoltatorii de teste urmăresc o valoare alfa ridicată pentru a demonstra că itemii sunt strâns legați unul de celălalt, indicând astfel un grad ridicat de consistență internă în cadrul scalei.

Alfa Cronbach oferă un mijloc robust și eficient de a evalua fidelitatea unei scale în ceea ce privește consistența sa internă. Este o metodă valoroasă pentru identificarea elementelor care s-ar putea să nu se coreleze bine cu altele și, prin urmare, ar trebui examinate mai îndeaproape pentru eventuale revizuiri sau eliminare de pe scară.

Fidelitatea test-retest evaluează stabilitatea scorurilor în timp. Pentru a evalua fidelitatea test-retest, unui grup de indivizi i se administrează aceeași scală în două ocazii separate, scorurile celor două administrații fiind corelate. Corelațiile ridicate între cele două seturi de scoruri indică faptul că scala este stabilă în timp (Streiner & Norman, 2008).

Cu toate acestea, intervalul dintre cele două administrații este un aspect crucial atunci când se evaluează fidelitatea test-retest. Dacă intervalul este prea scurt, indivizii își pot aminti răspunsurile anterioare, ceea ce duce la coeficienți de fidelitate umflați artificial. Pe de altă parte, dacă intervalul este prea lung, caracteristicile individuale sau factorii externi se pot modifica, ceea ce poate duce la corelații mai mici între cele două administrări de test. Găsirea unui echilibru în alegerea unui interval adecvat între administrările testelor este cheia pentru obținerea unor rezultate fiabile și semnificative. Cercetătorii trebuie să ia în considerare constructul specific măsurat, precum și considerațiile practice și etice atunci când determină intervalul de timp optim între teste.

Fidelitatea test-retest este deosebit de importantă pentru evaluarea trăsăturilor psihologice sau a atributelor despre care se așteaptă să rămână stabile în timp. De exemplu, trăsături precum inteligența sau caracteristicile de personalitate ar trebui să prezinte rezultate consistente la teste repetate. Când se stabilește fidelitatea test-retest, cercetătorii pot interpreta cu încredere stabilitatea constructului măsurat într-un interval de timp specific.

Fidelitatea formelor paralele, cunoscută și sub numele de fidelitatea formelor alternative, implică administrarea a două forme paralele ale aceluiași test unui grup de indivizi. Cele două forme ar trebui să fie echivalente în ceea ce privește conținutul, dificultatea și măsurarea (Crocker și Algina, 1986). După administrarea ambelor formulare, se corelează punctajele obţinute pe cele două formulare. Corelațiile ridicate sugerează că ambele forme sunt măsuri de încredere ale aceluiași construct.

Fidelitatea formelor paralele este deosebit de utilă atunci când este nevoie de a minimiza efectele de practică sau de memorie asociate cu administrarea repetată a aceluiași test. Este adesea folosit în evaluări educaționale, testare clinică sau în orice context în care testarea repetă cu același set de itemi este impracticabilă sau probabil să conducă la rezultate părtinitoare.

De exemplu, în evaluarea educațională, două forme echivalente ale unui test de matematică pot fi administrate elevilor pentru a reduce influența memoriei sau a practicii asupra rezultatelor. Prin corelarea scorurilor obținute la ambele forme, cercetătorii pot determina dacă cele două forme sunt consecvente în măsurarea aceleiași abilități matematice.

Fidelitatea între evaluatori este o metodă valoroasă atunci când judecata subiectivă este implicată în evaluare. Evaluează gradul de acord între doi sau mai mulți evaluatori sau judecători care evaluează același conținut sau comportament. Fidelitatea ridicată între evaluatori indică faptul că diferiți evaluatori produc evaluări consistente, sugerând că judecățile sunt de încredere și pot fi generalizate la diferiți evaluatori (Hallgren, 2012).

Fidelitatea inter-evaluatori este folosită în mod obișnuit în diferite domenii, cum ar fi psihologia, medicina și educația, atunci când sunt necesare evaluări subiective. De exemplu, într-un cadru clinic, mai mulți profesioniști din domeniul sănătății pot evalua în mod independent simptomele unui pacient, iar evaluările lor ar trebui să prezinte o fidelitate ridicată între evaluatori pentru a asigura diagnostice și planuri de tratament consecvente.

Pentru a stabili fidelitatea între evaluatori, diferiți evaluatori evaluează același conținut sau comportament, iar judecățile lor sunt apoi comparate. Nivelul de acord între evaluatori este cuantificat, adesea folosind măsuri statistice precum Kappa lui Cohen sau coeficienți de corelație intraclasă. Aceste statistici îi ajută pe cercetători să evalueze gradul de consens sau coerența dintre judecățile evaluatorilor.

Fidelitatea pe jumătate este o metodă utilizată pentru a evalua consistența internă a unei scale prin împărțirea acesteia în două jumătăți, de obicei prin împărțirea scalei în elemente pare și impare. Scorurile din fiecare jumătate sunt apoi comparate pentru a evalua fidelitatea scalei (Crocker & Algina, 1986). Diferite tehnici, inclusiv formula profeției Spearman-Brown, pot fi utilizate pentru a ajusta estimarea fidelității pentru lungimea mai scurtă a fiecărei jumătăți.

Această metodă oferă o estimare a fidelității scalei pe baza corelației dintre scorurile celor două jumătăți. Motivul din spatele fidelității împărțirii jumătăților este că, dacă o scală măsoară în mod constant același construct, scorurile celor două jumătăți ar trebui să fie foarte corelate.

De exemplu, într-un studiu care evaluează fidelitatea unei scale a stimei de sine, scala ar putea fi împărțită în două jumătăți, iar răspunsurile la itemii impari ar putea fi comparate cu răspunsurile la itemii pari. Corelații mari între cele două jumătăți ar sugera că scara demonstrează o bună fidelitate a consistenței interne.

În concluzie, metodele utilizate pentru măsurarea fidelității în dezvoltarea scalei psihologice joacă un rol esențial în determinarea acurateței și consistenței măsurătorilor. Aceste metode, inclusiv alfa lui Cronbach, fidelitatea test-retest, fidelitatea formelor paralele, fidelitatea între evaluatori și fidelitatea pe jumătate, oferă cercetătorilor instrumente valoroase pentru a evalua diferite aspecte ale fidelității. Prin utilizarea acestor tehnici, cercetătorii se pot asigura că scalele lor psihologice oferă în mod constant rezultate de încredere și de încredere, îmbunătățind calitatea generală și eficacitatea evaluărilor și cercetării psihologice.